Tort de nuca fiarta

 Tort de nuca fiarta


Astazi va arat o reteta fina, a unui tort din caietul bunicii pe care am preparat-o pentru provocarea #iubesteciocolata #NestleNoir #NestleDessertRomania.

Ingredientele sunt simple, insa rezultatul este majestuos.
Pentru acest tort nu aveti nevoie de o tehnica speciala, este o reteta care trebuie sa reuseasca oricui.
Singurul lucru migalos este batutul albusului. Aveti nevoie de un tel bun si rabdare sa transformati albusurile intr-o spuma tare, care sa nu curga daca intoarceti vasul in care ai batut albusurile.

Ingrediente:

5 oua
100 g ciocolata Nestle Noir
150 ml lapte
200 gr zahar
1 plic zahar vanilat
1 lingura esenta de rom
200 g nuci macinate

Pentru crema:

100 ml frisca lichida
50 g ciocolata  Nestle Noir

Pentru ornat am folosit cateva capsuni si o forma de ciocolata.

Cred ca este cea mai simpla reteta de tort pe care am facut-o vreodata. Totodata este cea mai fina si delicata, blatul acestui tort nu contine faina sau agenti de crestere.


Nuca macinata se pune la fiert cu zaharul, zaharul vanilat, laptele si ciocolata. Nuca va absorbi laptele, cand se face o pasta (aproximativ dupa 5 minute) se ia de pe foc si se lasa la racit.

Albusurile se bat spuma tare cu un varf cutit sare.
Cand compozitia cu nuca este rece se pun galbenusurile si esenta de rom si se omogenizeaza, apoi se adauga albusurile batute. Se amesteca de sus in jos cu o lopatica de lemn, apoi se pune intr-o tava cu diametru de 20 cm tapetata cu hartie de copt.

Blatul se coace la foc potrivit cca 45-50 minute. Daca nu sunteti sigura ca este gata se probeaza cu o scobitoare care trebuie sa iasa curata. Se lasa la racit in tava.

Blatul creste frumos ca un soufle, dar se lasa si nu va fi foarte inalt.

Acest tort nu se taie la mijloc si nu se insiropeaza. Blatul este foarte cremos ca un mouse de ciocolata, cu gust savuros de ciocolata Nestle Noir.

Bunica punea cacao, dar eu de cand am descoperit aceasta ciocolata speciala pentru cele mai reusite prajituri, cu gust onctuos de ciocolata neagra, nu mai folosesc cacao deloc. In orice prajitura o inlocuiesc cu ciocolata neagra de la Nestle.

Si pentru ca incerc sa am o zi al carui meniu sa nu contina carne, astazi reteta acestui tort vine ca o completare la #miercureafaracarne  insotita de Culori de primavara si de un Mousse de ciocolata.

Comentarii