Paste cu sos ragu și cub Vegeta gulaș


Paste cu sos ragu și cub Vegeta gulaș

Paste cu sos ragu și cub Vegeta gulaș

 

Pastele sunt probabil unul dintre puținele feluri de mâncare ce se așează pe masă în mai toată lumea. Sosul ragu este și el la fel de vestit și ușor de făcut, iar dacă avem un cubuleț Vegeta Gulaș, sosul nostru va fi super gustos și aromat.

  • 500 de grame de carne tocată
  • 1 ceapă potrivită
  • 1-2 morcovi
  • 2 căței de usturoi
  • 800 ml pulpă de roșii proaspete
  • 150 ml. vin roșu
  • 2-3 linguri ulei de măsline
  • 3-4 ciuperci tocate
  • o ceaşcă mare de supă de pui sau de vită ( eu am făcut cu un cubuleț de Vegeta)
  • 2 foi de dafin
  • piper
  • sare (doar dacă veţi considera că este necesar)
  • un cub Vegeta gulaș

 

Cub vegeta gulas
Sosul Bolognese este un sos pe bază de carne, foarte cunoscut în bucătăria italiană, tipic orașului Bologna de unde şi numele de sos bolognese. Este folosit de obicei pentru a îmbrăca tagliatelle al ragù și pentru a pregăti lasagne alla bolognese.

Sosul Ragu se face foarte simplu. Se curăță legumele și se toaca foarte fin. 

Punem la prăjit ceapa, morcovul, ciupercile și ardeiul în uleiul de măsline şi se călesc pana ceapa devine  uşor translucidă. Se adaugă carnea tocată şi călește împreună aproximativ 5 minute sau până se evaporă lichidul, amestecând frecvent pentru a deveni totul cât mai omogen. Se pune vinul roşu, foile de dafin și se fierbe pe foc iute până ce acesta se evaporă complet.

Eu am avut roşii de gradină pe care le-am dat prin separator şi le-am fiert separat cu o crenguţă de busuioc. Astfel am scurtat timpul de preparare al sosului ragu.

Am adăugat acest sos peste carne, am pus cățelul de usturoi tocat și cubul gulaş şi am mai fiert cam jumătate de oră, adăugând din când în când supă.

Nouă nu ne place acest sos foarte subțire astfel încât l-am fiert până a scăzut complet, dar voi puteți lasa să fiarbă până are consistența dorită.

Pentru acest sos am folosit paste italiene de bună calitate pe care le-am fiert al diente.

Paste cu sos ragu și cub Vegeta gulaș

Am avut doar cașcaval românesc, clasicul afumat pe care de obicei îl folosesc la pizza, dar se folosește parmezan sau grand padano pentru aroma lor deosebită.

Cubul gulaş de la Vegeta a dat o aromă deosebită acestui sos. Abia aştept să prind o zi călduroasă în această toamnă să merg la mama la curte să fac un gulaş la ceaun.

Paste cu sos ragu



Comentarii